Atunci cand comparam pretul unui produs care foloseste becuri de tip led si pretul altor produse similare, care folosesc becuri cu halogen sau fluorescente, ne putem intreba daca se merita sa investim intr-o astfel de tehnologie.
Putini dintre noi aleg sa investeasca in produsele ce folosesc becuri led atat timp cat ele pot fi de pana la 10 ori mai scumpe decat alternativele acestora. Daca majoritatea cumparatorilor aleg sa evite produsele care folosesc tehnologia led ne-am putea intreba oarecum pe buna dreptate daca aceasta tehnologie are sau nu un viitor.
Facem totusi o greseala atunci cand ne gandim ca majoritatea investitiilor intr-o astfel de tehnologie sunt facute de consumatorii casnici. Tehnologia led va continua sa se dezvolte datorita faptului ca ea reprezinta o alternativa viabila in orice industrie care este dorita scaderea costurilor de operare.
Ca si consumatori casnici sau individuali atunci cand investim intr-un produs scump o facem pentru ca acesta este de calitate superioara sau pentru ca reprezinta o solutie viabila pe termen lung.
Nu putem vorbi despre produsele care folosesc tehnologia led ca produse de lux sau care sunt intr-adevar de calitate superioara, majoritatea fiind produse pentru uzul comun.
Totusi, putem vorbi despre achizitionarea de produse ce folosesc tehnologia led ca fiind o investitie pe termen lung si cu siguranta de viitor din doua motive: durata medie de viata si consumul mic de energie.
Diferenta cea mai mare dintre becurile de tip led si becurile fluorescente sau cele cu halogen este data de durata de viata a acestora.
Becurile led pot avea o durata de viata de pana la 10 ori mai mare decat a celor fluorescente si de pana la 50 de ori mai mare decat a becurilor cu halogen sau a celor incandescente.
Nu trebuie totusi sa ne entuziasmam peste masura gandindu-ne la aceste numere. Ele sunt valabile doar in situatii ideale. Ceea ce putini dintre noi stiu atunci cand vine vorba de becurile led este faptul ca acestea functioneaza optim doar in medii cu o temperatura mai scazuta, principala cauza a defectarii acestora fiind supraincalzirea.
Calitatea unui produs precum o lanterna Led dar si durata de viata a acesteia va fi data de ledului folosit. Daca modul in care este realizat ledul nu permite eliberarea cat mai eficienta a caldurii, atunci acesta va avea o durata de viata mult mai scazuta.
Acest lucru trebuie sa ne dea de gandit si in privinta modului in care vom intrebuinta o lanterna Led. Nu este recomandat sa folosim becurile led in medii ce nu vor permite racirea eficienta a ledului (de exemplu intr-un corp de iluminat aflat deasupra aragazului sau a cuptorului) si, daca trebuie totusi sa le folosim in astfel de medii, este bine sa le folosim un timp cat mai scurt.
Este greu de intrevazut felul in care tehnologia led va evolua in viitor, insa faptul ca becurile led vor fi sensibile la caldura nu se va schimba prea curand.
Astfel, atunci cand dorim sa achizitionam o lanterna Led sau orice produs care foloseste aceasta tehnologie este bine sa avem in vedere in primul rand mediul in care il vom folosi.